Making of 5 / Campania

Spoturile

Voce… voce, voce. Cine sa fie vocea din spot? Intrebari, discutii, cine sa fie, ce sa fie, barbat sau femeie? Discutam, argumentam, ne contrazicem. Liviu vorbeste si primeste raspunsuri pozitive.

Ma intalnesc cu Liana, cu care m-a pus in legatura Catalin.
Lianei ii place ce facem, se ofera sa intre in echipa. Cum ar fi sa “faca vocea”? Si cum are o voce inconfundabila, ne hotaram.

Si intr-o dimineata, intr-o ora, dupa ce a iesit din emisiune, gata, am tras vocea, am facut spotul radio. Repede, chiar mi se pare prea usor – si e atat de fireasca si convingatoare. Multumiri Magic FM pentru ajutor!

Filmarea… unde, cand, cum, cu cine?
Umblu dupa locatii de filmare. Prin casele prietenilor, prin magazine, pe la Ikea, pe la Home-Design Mall. Fac poze, ma cert cu angajatii de la Ikea pt ca nu am voie sa fac poze. Au si ei dreptate, dar numai timp de aprobari nu am.
In final s-a hotarat. Enona cu Toni si cu Petre s-au dus in recunoastere. A ramas ca filmam la BabyDesign. Oameni draguti, sinceri, dornici sa ajute.

Echipa de filmare – salvarea a venit de la Irina. A gasit echipa, a vorbit, gata, se face totul. Gratis.

Asa ca se filmeaza intr-o luni dupa-amiaza. Se muta mobile, monteaza aparatura, se trage si se sterge. Enona cu Petre in charge. Toata lumea se straduieste si pana la urma iese cam ce doream.

A doua zi, montajul. Tot Enona si Petre sunt responsabili. Cu rabdare. Si avem si spot video.

Totul a costat 1830 de lei – 90 jucariile, 1000 echipamentul adiacent pentru filmare, 740 casetele pentru difuzori.

Asa, povestit, pare usor dar n-a fost. Dar tot nu pot sa ma abtin si spun ca daca faci cu bucurie, pana la urma nu e chiar asa greu.

Making of 4 / Campania

Eu fac software. Intre altele si chestii care au legatura cu publicitatea, dar o campanie nu am facut pana acum. Drept urmare, nici nu stiu cum se face. Nu conteaza, incercam!

Dar cum? Pai cum ar trebui sa se faca pentru orice treaba de genul asta, in care nimeni nu are nici un interes personal iar scopul este cu adevarat umanitar. O campanie umanitara se face cu oameni, cu prieteni, cu dragoste, cu bunavointa. Nu stiam asta atunci, stim acum. Si functioneaza!

Intrebam in stanga si in dreapta. Si fiecare apare cu prieteni si cu prietenii prietenilor.
Liviu cu Serban si cu Manu – Enona cu Petre si cu Toni – Petre cu Sam si tot asa

Apar idei care se schimba – succeda – transforma – imbina in cautarea unei linii clare. Si ne tot intalnim, scriem mailuri peste mailuri, documente, scenarii, le rescriem, le uitam si…
Si pana la urma avem ceva! Dupa vreo 2 saptamani de fierbere, intr-o sambata, ne intalnim eu, Enona, Petre si Sam, povestim vreo 6 ore si mosim un plan de campanie. Cu spoturi radio, TV, print-uri, bannere, site, blog si inca, si inca… Petre si cu Sam ne-au convins cu felul lor de a pune problema si mergem cu campania in directia asta.

Acum avem planul, cu cine-l punem in aplicare? Si iarasi incepem sa vorbim cu prietenii.

Making of 3 / Campania

Liviu vine cu ideea SMS-urilor. Si pentru ca se pricepe cum sa puna problema, le obtinem – 858 – 2 EURO / SMS. Poti incerca! Merge! Doneaza 2 EURO!

Cei de la Cosmote, Orange si Vodafone sunt extrem de amabili. Un pic mai mult decat ne asteptam. Iata ca oamenii vor sa ajute. Fie prin eforturile lor personale, fie prin compania la care lucreaza, fie prin cunostinte. Si nu este vorba de sistemul spaga-pile-relatii ci pur si simplu de dorinta de a face un lucru bun.

Deci mai exista oameni. Uite ca, in ciuda aparentelor, a incruntarii care tinde sa devina rid, a injuraturilor de la volan, oamenii tot vor sa ajute.

Credeam ca lucrurile or sa se miste mult mai incet si suntem aproximativ nepregatiti si perplecsi.
Si aici incepe treaba sa devina spinoasa. Pentru ca trebuie sa facem o campanie coerenta si sa profitam la maxim de numarul asta. Si asa, in general, de conjunctura.

Asa ca ne apucam de campanie!

Making of 2 / Proiectul

Intr-o zi primesc telefon de la Liviu. Se prezinta, imi spune ca e prieten cu Adrian, ca vrea sa ajute si ne intalnim. Liviu se pricepe foarte bine sa discute cu oamenii si e foarte convingator. Asa ca se apuca sa faca ce stie mai bine – sa vorbeasca cu oameni. Cu rezultate notabile as spune. Incep sa se miste lucruri, sa se organizeze intalniri.

Intr-o vineri se intalneste cu Dr. Raed Arafat – Secretar de Stat la Ministerul Sanatatii si concluzia e pozitiva.

Primim si noi, asociatia, de la conducerea spitalului o cerere de ajutor/asistenta pentru a infiinta o sectie de cardiochirurgie. Perfect, acum ne putem implica oficial!

Peste cateva zile ne intalnim din nou (impreuna cu Dr. Catalin Cirstoveanu si Dl. Dan Buzatu – managerul spitalului) cu Dr. Arafat. Expunem problema, spunem ce proiect avem (de fapt spitalul, eu sunt doar sustinator) si cerem sprijinul Ministerului. Dr. Arafat stie bine cum sta problema si la Bucuresti, si la Targu Mures si in general, in tara. Ne sustine. Pe de o parte pentru ca exista spatiul, pe de alta pentru ca avem intentii serioase in ce priveste sustinerea pregatirii personalului.

Making of 1 / Proiectul

Adrian este doctor in medicina, specialist in cardiochirurgie pediatrica. Acum lucreaza in Anglia, pentru ca in Romania specializarea asta nu prea exista. Desi ar fi mare nevoie. Si Adrian abia asteapta sa se intoarca acasa si sa opereze aici.

M-am intalnit asta vara cu Adrian la Constanta ca sa ii dau niste poze. Si din vorba in vorba aflu ca la Budimex (Marie Curie) exista o sala de operatii. Goala. Si ca cei de-acolo ar fi chiar bucurosi ca destinatia ei sa fie cardiochirurgia.

Nu-mi venea sa cred, avand in vedere cate probleme sunt la Cluj, la Institutul Inimii, cu spatiul – Dr. Simionescu (managerul de acolo) se chinuie de vreo 2 ani sa obtina niste acte pentru niste teren din curtea spitalului ca sa poata construi ceva acolo.

In concluzie, trebuie sa ne intalnim cu Dr. Cirstoveanu – dupa parerea mea, sufletul progresului la Marie Curie. Ne-am cunoscut, am povestit, am vazut sala (sunt 2 sali de fapt), saloanele destinate terapiei intensive, totul NOU.
A ramas sa “punem de un proiect”. Si asta a durat ceva. Cam mult dar chestiunile administrative nu pot fi sarite – mai bine mai tarziu decat niciodata.

Asta tine de trecut. Restul s-a intamplat mult mai repede, poate un pic prea repede pentru noi, asa ca totul pare prezent.